Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Familiile sărmane au primit mâncare

Publicat in Adevarul, joi 29 octombrie 2009 ·

Douăzeci de familii amărâte vor avea câteva zile o masă îmbelşugată. Angajaţii de la Crucea Roşie le-au donat plase pline cu alimente.

În acestă dimineaţă, inspectorul Ionela Iancu din cadrul Crucii Roşii Argeş şi doi voluntari au mers la familiile pe care le aveau în baza lor de date ca având o situaţie financiară precară.

Acţiunea face parte din programul naţional „Banca de alimente” şi este prima de acest gen, însă mai urmează. Astfel, din donaţii, au fost strânse alimente care au ajuns pe masa piteştenilor sărmani.

Patru persoane trăiesc dintr-o pensie de 500 de lei

Prima escală au făcut-o în cartierul Războieni, din Piteşti, la familia Cârstea, unde o bătrână îşi creşte singură, dintr-o pensie de 500 de lei, cei trei nepoţi. Femeia nu era acasă. La uşă a răspuns Ana Maria, nepoata ei.

Când i spus că va primi mâncare, faţa i s-a luminat. Tânăra a zâmbit şi i-a poftit în casă. „Bunica este la medic să-şi ia reţeta cu medicamente. Se va bucura mult când va vedea atâta mâncare. Ea ne-a crescut singură. Părinţii ne-au părăsit”, a spus Ana Maria.

Au primit conserve de carne şi pateruri

Cei trei tineri şi bunica lor locuiesc într-un apartament de maxim 46 de metri pătraţi. Îşi duc traiul de la o zi la alta. Au fost zile în care au avut pe masă doar o pâine, pe care trebuia să o împartă în patru.

„Tocmai de aceea am spus să învăţăm, că poate aşa vom reuşi să depăşim situaţia. Eu sunt la facultatea de Litere, Română-Engleză, fratele cel mic este elev, iar cel mare a lucrat la Uzină, dar a fost disponibilizat”, a spus Ana Maria. Produsele alimentare primite, făină, zahăr, orez, ulei, pateuri, conserve cu carne, mazăre, fasole, le asigură o masă mai bogată celor patru suflete cel puţin o săptămână.

„Ne bucurăm pentru că reuşim să le mai înseninăm chipurile. Aceasta este prima acţiune de acest gen. În zilele ce urm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 54 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 38 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°