Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 buletine de vot si 3 urne, la referendumul si alegerile prezidentiale din 22 noiembrie

Publicat in Romania Libera, joi 29 octombrie 2009 ·

Referendumul pentru Parlamentul unicameral ai alegerile prezidentiale si se vor desfasura in aceeasi zi, pe 22 noiembrie, dupa aceleasi principii electorale, a anuntat, joi, prefectul Capitalei, Mihai Atanasoaei, intr-o conferinta de presa monitorizata de Agerpres.

Prefectul a precizat ca listele electorale, sectiile de vot, stampilele si alte materiale vor fi aceleasi la referendum ca si cele stabilite pentru alegerile prezidentiale.

In schimb, prefectul Capitalei a spus ca la fiecare sectie de votare vor exista trei urne de vot - una pentru prezidentiale si alte doua pentru referendum, in care se vor introduce separat cele doua buletine de vot tiparite, fiecare avand cate o intrebare.

Buletinele de vot pentru referendum acestea vor fi tiparite in doua culori, negru si respectiv albastru, fiecare culoare corespunzatoare uneia dintre cele doua intrebari. La fel, urnele pentru referendum vor fi vopsite in doua culori.

BEC a decis ca "introducerea unui buletin de vot in alta urna decat cea special destinata nu atrage nulitatea acestuia".

"La referendum nu va exista Biroul Electoral Municipal si de aceea organizarea alegerilor prezidentiale se va face la fel ca referendumul. Ele vor coincide. Vom avea aceleasi liste, sectii sau stampile de vot. Transportul buletinelor de vot se va face si el unitar, atat pentru alegeri, cat si pentru referendum", a afirmat Atanasoaei.

Referindu-se la datele tehnice ale scrutinului din 22 noiembrie, prefectul municipiului Bucuresti a spus ca vor exista in Capitala 1.256 sectii de votare, din care 1.222 vor fi permanente si 34 speciale.

In sectiile speciale vor fi montate si cate o camera web, care va fi conectata la un calculator, cu scopul de a stoca pe un CD sau stick informatiile din ziua votarii. Aceste informatii se vor transmite la Birourile Electo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 58 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°