* aşa au apreciat criticii cartea profesorului Dumitru Barău, lansată luni seara, la Liceul Pedagogic
Volumul "Anotimpul visării" al profesorului Dumitru Barău a fost lansat luni seara, în amfiteatrul Liceului Pedagogic, la eveniment fiind prezenţi aproape 200 de oameni, foşti colegi şi prieteni ai autorului, scriitori şi epigramişti.
Directorul Şcolii "Mihai Eminescu", unde profesorul Barău a predat timp de 34 de ani, din care 25 a fost director, profesoara Maria Neicu a evidenţiat implicarea dascălului în ridicarea stadardului şcolii şi contribuţia la construirea renumelui de care se bucură astăzi. Editorul cărţii, reprezentanta editurii "Zeit", Gina Moldoveanu, a făcut câteva aprecieri critice la adresa volumului. Scriitorul bucureştean Vasile Andru a spus că din punctul său de vedere, această carte este o cronică lirică a vieţii lui Dumitru Barău. "Cartea este împărţită în cinci timpi şi un dor. Cel mai frumos timp cântat este al dragostei, iar cel mai dramatic e timpul întrebărilor fără răspuns despre existenţă şi marea trecere, la care poetul va desluşi un răspuns psalmic în Dorul de Tine, Doamne". Moderatorul întâlnirii literare a fost publicistul Dumitru Anghel, care a apreciat poeziile drept autentice şi foarte valoroase. Profesorul Vasile Zbarcea a evidenţiat abilităţile de dascăl ale lui Dumitru Barău şi a spus că este un poet incomod pentru că reuşeşte să nu piardă măsura. Scriitorul Constantin Gherghinoiu consideră că Dumitru Barău a realizat cel mai întârziat debut al literaturii române, debutul unui poet important şi adevărat. "Am descoperit în paginile cărţii, alcătuită simfonic, o sensibilitate vie. Din poezia sa se mai vede cultura poetică, faptul că a citit multă poezie şi ştie să stăpânească materia poetică, că are vocaţie didactică", a apreciat directorul Liceului Pedagogic, Constantin Gherghinoiu. Finalul alocuţiunilor critice a aparţ