Situaţie fără precedent la Tribunalul Constanţa. Fostul preşedinte al instanţei, judecătoarea Doina Drăguinea, este acuzată de abateri de la Legea privind statutul magistraţilor. Cei care acuză sunt tocmai reprezentanţii instanţei superioare, Curtea de Apel Constanţa, care cer Consiliului Superior al Magistraturii trimiterea unei inspecţii cu privire la faptele semnalate. Mai precis, judecătorului în discuţie i se reproşează faptul că a efectuat cu întârziere lucrările, din motive imputabile.
Astfel, este vorba despre o serie importantă de hotărâri judecătoreşti care au fost redactate cu mult peste termenul legal. Situaţia nu este, însă, de ieri, de azi, ci durează de cel puţin trei ani. Mai grav este faptul că fostul preşedinte al Tribunalului ar fi încercat să-şi ascundă „restanţele", prezentând o situaţie neconformă realităţii. În calitate de preşedinte de instanţă, magistratul Doina Drăguinea era cel care avea sarcina de a transmite situaţia redactărilor către Ministerul Justiţiei. În mod suspect, când venea vorba de propriile hotărâri ce aşteptau să fie redactate, pe judecătoare părea să o lovească brusc amnezia. Ceea ce este însă şi mai rău este faptul că şi grefierele care făceau parte din completele judecătorului în cauză riscă sancţiuni severe, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în contextul în care, practic, nu aveau niciun cuvânt de spus în acest sens. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Constanţa, judecătorul Zoiţa Frangu, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, magistratul Nicolae Stanciu, a transmis către preşedintele CSM, Virgil Andreieş, adresa cu numărul 18/28.10.2009.
A ascuns hotărârile neredactate
„Vă sesizăm în conformitate cu dispoziţiile art. 451 din Legea nr. 317/2004, pentru efectuarea de verificări de către inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, a dnei. judecăt