Îşi petrece multe ore la clubul de Aero şi Navomodelism, iar cu unele dintre maşinuţele şi vapoarele ieşite din mâna sa, a câştigat diverse concursuri în ţară.
Încă de mic Mario a fost pasionat de tehnică, aşa că meşterea, montând şi demontând zeci de maşinuţe, preferatele lui fiind cele cu telecomandă. Nici radio-casetofoanele nu scăpau nedezmembrate, împrăştiind prin casă zeci de tranzistori şi circuite integrate. De vreo patru ani încoace, adolescentul a găsit de cuviinţă să meargă la Clubul de Auto şi Navomodele din Râmnicu Vâlcea, aici consturind bărci cu motor. „Prima dintre ele pe care am construit-o a fost o şalupă, apoi au urmat şi altele. Din baghete din lemn am construit un pescador, intitulat Marea, de vreo 40 cm. lungime”, povesteşte navomodelistul. Atât de pasionat este de machete, că îşi petrece la palatul Copiilor multe ore peste program. Uneori, pentru pânzele unei bărci foloseşte un material găsit fie în garderoba mamei, fie din garderoba personală.
Premiat la concursurile de navomodelism
Multe din machetele făcute de Mario nu au ajuns să fie înscrise în competiţii, pentru că Federaţia de Modelism percepe taxe de înscriere în concurs. „Eu, ca elev, nu am de unde să fac rost de bani, chiar dacă uneori e vorba doar de 10 lei pentru fiecare probă de concurs la care te înscrii. De aceea, multe dintre machetele făcute cu multă migală rămân să fie admirate sau să participe la competiţii în afara concursului”, spune Mario. Cu toate acestea, adolescentul a participat la câteva competiţii între cluburile de la Palatele Copiilor. „În anul 2008, în Tabăra de la Amara, la un concurs de navomodelism, am luat locul I la secţiunea bărci şi tot locul I, la viteză. În 2007 am câştigat locul I la maşinuţe, la o comeptiţie desfăşurată la Sibiu. Pentru a fi un foarte bun navomodelist trebuie să ştii să lucrezi cu lemnul, să fii foarte calm şi să-ţi pla