Victoria categorică din partida de la Iaşi a adus liniştea în lotul Universităţii. De partea cealaltă, moldovenii nu au putut comenta. Antrenorul Eugen Neagoe s-a arătat mulţumit atât de rezultat, cât şi de prestaţia jucătorilor. „Dacă Iaşiul marca la 0-2 din acel penalti, puteam avea probleme pe final. Oricum, calificarea noastră nu poate fi pusă la îndoială. Dorel Stoica e un jucător important, s-a văzut că ne-a lipsit. Sunt mulţumit de rezultat şi de calificare, sper să repetăm jocul şi cu Unirea Urziceni, sâmbătă, în campionat. Îi felicit pe jucători pentru efortul depus pe acest teren greu“, a precizat Geană.
M. Costea nu a fost concentrate până la final
Acesta a recunoscut că pentru el doar finala cupei are importanţă: „Mă aşteptam la un joc bun, am văzut determinare la băieţii mei în această săptămână. Eram datori cu rezultate bune, sper să continuăm pe aceeaşi linie şi în campionat. Vrem să ajungem în finala cupei! În fotbal, mereu realizezi ce îţi propui atunci când eşti serios. Mihai Costea putea să mai înscrie, dar nu a fost concentrat până la capăt.“
Grigoraş vrea să se revanşeze cu Dinamo
În schimb, Petre Grigoraş a fost dezamăgit că a fost întreruptă seria de cinci meciuri fără înfrângere. „Din păcate, după o serie foarte bună, cu cinci meciuri fără eşec, am intrat într-o pasă mai proastă. Am greşit inadmisibil în a doua repriză, iar acest lucru este foarte grav atunci când ai în faţă Craiova. Traversăm o perioadă dificilă, dar trebuie să ne revenim în următorul meci, chiar dacă vom întâlni Dinamo“, a spus Petre Grigoraş.