Nu îmi aduc aminte să fi scris vreodată despre "politică". Nu că nu mă interesează (mă interesează atît cît e firesc pentru orice persoană normală), dar nu mă pricep. Desigur, nu aş fi fost singurul nepriceput care îşi dă cu părerea despre politica ţării, dar asta e altă poveste. Pe scurt, nu mă pronunţ despre politică aşa cum nu mă pronunţ despre fotbal. Dar uneori "politicul" dă peste tine unde şi cum te aştepţi mai puţin şi, fără premeditare, îţi scapă o părere printre dinţi.

Peste mine a dat zilele trecute, în intersecţia de la Moşilor, unde se crease o busculadă de nedescris. Maşinile se călcau pe roţi şi claxonau cu furie, şoferii îşi vînturau pumnii prin geamurile deschise, autobuzele forţau penetrări prin surprindere, abuzînd de avantajul celui mai mare. După vreo jumătate de oră am aflat şi motivul: o superbă maşină neagră parcase oblic pe bulevard, obturînd jumătate din partea de trafic. Am crezut că pur şi simplu fusese lăsată acolo, cu indiferenţa generală a bucureşteanului de care ne lovim cu toţii zilnic. Cînd am ajuns să trec totuşi prin dreptul maşinii cu pricina, am avut însă surpriza să văd o jună elegantă stînd impasibilă la volan. Nu m-am putut abţine şi i-am transmis o înjurătură mai ceva decît a birjarilor de pe vremuri, dar nu atît de colorată ca a şoferilor de astăzi. Prin oglinda retrovizoare am mai apucat să văd o mînă albă şi fină cu degetul mijlociu îndreptat spre cer, într-un gest impecabil de dispreţ absolut. Nici un muşchi nu i-a tresărit pe faţă, nici un gest în plus, calm şi senin ne-a trimis pe toţi acolo unde ne era locul.

" Ai văzut cine era? m-a întrebat colegul cu care eram în maşină.

" O ţoapă! am ţipat eu, clocotind încă de furie.

" Ţoapă, ţoapă, dar parlamentară! Era X...

Aşa cum o recunoscuse colegul meu, probabil că o recunoscuseră şi ceilalţi şoferi din trafic. Şi cu siguranţă, doamna X ş