Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casă nouă de la ANL

Publicat in GAZETA de SUD, joi 29 octombrie 2009 ·

63 de locuinţe ANL au fost date în folosinţă pe strada Potelu din Craiova. Inaugurarea s-a făcut în prezenţa primarului şi a reprezentanţilor Serviciului Fondului Locativ din cadrul primăriei. Oamenii au primit cu bucurie şi emoţie contractele. Simona Dionisie, cea dintâi pe lista de aşteptare, a deschis prima uşa blocului R 9, unde îi fusese repartizat chiar apartamentul cu numărul 1. Femeia este căsătorită şi are o fetiţă. Pentru că nu avea o casă, aceasta locuia împreună cu părinţii. Nu toţi beneficiarii au fost mulţumiţi. Este cazul unei familii de craioveni cu doi copii care aşteaptă de şase ani un apartament ANL. Surpriza a fost că, în locul unui apartament cu două camere, au primit o garsonieră. „Până acum am locuit la nişte prieteni. Speram la un apartament, dar ne-am ales cu o garsonieră. Nu ştim cum ne vom descurca“, spun locatarii de la apartamentul 9 din blocul R 9.

Foarte norocoasă a fost familia Popescu, de la apartamentul 8, din blocul R 11, care a prins lista de repartizări chiar pe ultima sută de metri. „Este al şaselea an de aşteptare. Dacă nu prindeam acum un loc, nu mai aveam nici o şansă. Peste o săptămână aş fi împlinit 36 de ani, vârsta-limită până la care poţi să-ţi completezi un dosar“, a spus Cătălin Popescu.

Utilităţile, respectiv apă, curent electric, gaze şi serviciu de cablu şi telefonie, cad în sarcina actualilor chiriaşi.

Total

În anul 2009 au fost date în folosinţă trei blocuri (R 1, 3, 5), iar ieri, alte cinci (R 7, 9, 11, 13, 15). Blocurile R 17, 19 sunt în curs de finalizare. Acestea se adaugă celor din anul 2008, adică zece blocuri cu 126 de apartamente (R 2, R 4, R 6, R 8, R 10, R 12, R 14, R 16, R 18, R 20).

În total, în Potelu sunt 252 de unităţi locative în 20 de blocuri (18 blocuri date în folosinţă în anii 2008-2009 şi două blocuri în curs de finalizare). 63 de locuinţe ANL au fost date î

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 8 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 11 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°