Fostul mare campion caută copii capabili să-i calce pe urme, pe care îi pregăteşte pentru a deveni campioni. Adrian Crişan împlinise 12 ani, când un prieten halterofil i-a propus să-i vină alături, la antrenamentele clubului Vagonul Arad. A acceptat, iar haltera i-a pus-o în mână tocmai promotorul acestui sport în Arad, Iosif Kurela. „De mic am fost un împătimit al ridicărilor, iar pasiunea s-a completat cu preocuparea pentru tot ce avea roţi, maşinuţe, trenuleţe. Iar halterele le-am îndrăgit repede şi le îndrăgesc în continuare”, îşi aminteşte Crişan.

Intrat în pâine, a început o muncă serioasă, ce avea să-i aducă repede prima satisfacţie. În anul 1984, era mutat la Strungul Arad, sub conducerea antrenorului Nicolae Pătruţ. Atunci şi-a trecut în palmares prima medalie: a cucerit bronzul, la Campionatul Naţional de Juniori II. În anii următori, avea să cunoască şi satisfacţia supremă, urcând pe prima treaptă în două rânduri. S-a remarcat şi în întrecerea mondială a juniorilor, de la Varna (Bulgaria), când a ocupat a treia treaptă a podiumului. Trecut mai apoi în competiţiile seniorilor, a confirmat. Titlul naţional i-a intrat de 6 ori în posesie.

Din frumoasa şcoală arădeană de haltere, a fost coleg cu nume consacrate, ca Adrian Mateiaş, Marius Cihărean, Adrian Jigău ori Traian Cihărean. Doi sunt adversarii de care-şi aminteşte că i-au ridicat ştacheta – stelistul Ladislau Bicski şi dinamovistul Constantin Udrea. La nivel internaţional, a evoluat contra rusului Andrei Şemerkin, campion olimpic.

Are un singur mare regret, că n-a ajuns la Olimpiadă. A avut ocazia în 1992, când Jocurile s-au desfăşurat la Barcelona. „Eram selecţionat, am început pregătirile cu lotul olimpic. M-am accidentat însă grav la picior şi totul s-a încheiat. A fost neşansa vieţii”, rememorează Adrian Crişan, cu o undă de tristeţe în glas.

Pregăte