Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu: Romania nu va avea contributii financiare substantiale privind programele climatice

Publicat in Ziare.com, joi 29 octombrie 2009 ·

Romania nu va avea contributii financiare substantiale privind programele climatice, a anuntat, joi, presedintele Traian Basescu, in contextul reuniunii sefilor de stat si de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, joi si de vineri, la Bruxelles.

"In ceea ce priveste schimbarile climatice, pentru noi, de interes major este discutia legata de contributii, iar eu am notificat deja de la Consiliul European anterior ca Romania nu va avea contributii substantiale la acest program, contributii financiare substantiale destinate altor tari care sunt in afara Uniunii pentru a le sprijini sa atinga parametrii ce vor fi conveniti la Copenhaga, la conferinta cu privire la schimbarile climatice si aici avem o argumentare consistenta, de ce Romania va avea o contributie, dar minimala", a declarat presedintele Basescu, joi, pe aeroportul Otopeni, inainte sa plece la Bruxelles.

Printre temele care se vor afla in centrul atentiei pe durata intregii reuniuni se numara dezbaterea cu privire la arhitectura institutionala a Uniunii si pregatirea pozitiei comune a Uniunii Europene pentru participarea la Conferinta internationala ONU privind schimbarile climatice de la Copenhaga din 7 - 18 decembrie 2009, pregatirea pozitiei comune pentru Conferinta ONU privind schimbarile climatice, dar si situatia economica.

Seful statului a anuntat ca Romania va fi impotriva reluarii procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona, care ar putea interveni urmare a "exigentelor Cehiei" si ca solutiile trebuie gasite in interiorul actualului Tratatat: "Doar cateva mentiuni as vrea sa fac legat de problematica institutionala, intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Romania va fi categoric impotriva oricarei solutii care sa vizeze reluarea procesului de ratificare a Tratatului ca urmare a unor eventuale exigente ale Cehiei. Deci vor trebu

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 6 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 5 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-7°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-6°
mie.

-5°/2°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/0°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°