Am mai scris, în cadrul acestei rubrici, despre eficienta fabrică de vedete marca PRO TV, despre această formulă miraculoasă prin care televiziunea lui Adrian Sîrbu transformă în sclipici de paiete tot ce atinge. Formula a fost copiată şi de celelalte televiziuni (în fond, e reţeta marketingului agresiv al posturilor comerciale de peste Ocean), dar parcă le lispeşte un ingredient secret, de nu le iese şi lor la fel. În plus, ca un făcut, vedetele care pleacă de sub reflectoarele PRO TV îşi pierd instantaneu, aproape toate, aura şi devin provinciale, de mîna a doua. Televiziunea din Pache Protopopescu are darul să-i facă pe telespectatori să creadă că toţi cei care apar în studiourile ei sînt spirituali şi frumoşi " de la Măruţă şi "Busu", la actorii care joacă în telenovele sau la personajele care evoluează la Dansez pentru tine. Desigur, această formă de seducţie se bazează pe o iscusită manipulare şi pe forţa brandului PRO: în realitate, respectivii indivizi sînt departe de a fi înzestraţi cu prea multe calităţi. Totul e, desigur, o iluzie " iar PRO TV se pricepe de minune să creeze şi să vîndă această iluzie.
Lucrurile nu sînt însă aşa de simple precum par în această schemă. PRO TV nu este numai creatorul nonvalorii poleite, al modei maneliştilor aduşi să cînte la revelioane şi să-şi dea cu părerea în emisiunile de peste an, al lui State de România cu cravată de aur. Printre altele, televiziunea lui Adrian Sîrbu a dat tonul şi în privinţa emisiunilor de dezbatere serioasă şi chiar a celor culturale " ceva mai dinamice şi mai interesante decît cele cu care ne obişnuise Televiziunea Română pînă atunci.
Să ne amintim: PRO TV i-a oferit lui Nicolae Manolescu spaţiu pentru o emisiune despre cărţi, Profesiunea mea, cultura. Emisiune care arăta altfel. Desigur, aici intră în discuţie şi inteligenţa şi şarmul lui Manolescu ", dar meritul lui Adrian Sîrbu