Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Scandal împotriva „mafioţilor” care le fac parking la geam. Şeful de şantier a trecut la ameninţări (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, joi 29 octombrie 2009 ·

Un nou parking va fi construit între două blocuri din cartierul clujean Mărăşti, la mică distanţă de balcoanele clujenilor. Lucrările au început astăzi, muncitorii năvălind în viteză cu utilaje pe spaţiul verde dintre blocuri. Spiritele s-au încins, zeci de locatari ieşind în stradă, fiind nevoie chiar de intervenţia poliţiştilor. Şeful de şantier şi-a pierdut controlul când a fost fotografiat, ameninţându-i pe reporterii „Adevărul de Seară”. Fotogalerie Citeşte şi

Cluj: Ieri - amendat că a tăiat o creangă. Azi - Primăria defrişează tot (GALERIE FOTO)

Noua construcţie va fi ridicată între blocurile V8 şi V12, de pe strada Aurel Vlaicu, clujenii fiind nemulţumiţi că parkingul îi va lăsa fără spaţiu verde şi lumină, dar şi pentru că zona va fi mult mai poluată. „Ridicarea parkingului în faţa geamurilor celor două blocuri va bloca lumina să pătrundă în locuinţele celor ce locuiesc la parter, dar şi în cazul celor de la primul etaj”, a spus Nina Vultur, una dintre locatarele blocului V12.

Muncitorii firmei Napoca SA, constructorul parkingului, au sosit astăzi la faţa locului pentru a începe lucrările. Ei au pătruns pe spaţiul verde cu un tractor, care a rupt doi pomi, un excavator şi o macara mobilă, lucru care a aprins spiritele.

Cei care au aprobat acest proiect sunt nişte mafioţi, nesimţiţi şi iresponsabili ”, strigau astăzi locatarii celor două blocuri, care au ieşit în stradă pentru a protesta.

„Nu ne-au informat cu privire la proiect. Au pus pe internet, dar noi, la vârsta noastră, de unde să ştim să folosim internetul? Am făcut sesizări la Primărie, dar nici nu stau de vorbă cu noi”, ne-a spus Nadia Precup, una dintre locatarele blocului V12. Femeia deţine o listă cu peste o sută de semnături ale locatarilor, care declară că nu sunt de acord cu construcţia.

Au chemat oa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum o ora
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Călin Georgescu: „Trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează”

Gandul acum 38 minute
Călin Georgescu, la Marius Tucă Show, a reafirmat că trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează. De asemenea militează pentru unitate pentru reconstrucția României. Că tot am vorbit de anularea turului doi, evident că trebuie să spunem adevă

Louis Munteanu, după ce CFR Cluj a câștigat Cupa României: „De asta s-au plătit atâția bani pe mine”

Gazeta Sporturilor acum 7 minute
Louis Munteanu (22 de ani), atacantul celor de la CFR Cluj, este foarte fericit de victoria cu Hermannstadt, scor 3-2, care a adus Cupa României în Gruia după o pauză de 9 ani.

Călin Georgescu, despre propunerea sa ca premier: „Sunt extrem de pregătit să îmi ajut țara de pe orice poziție”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu a fost întrebat, miercuri, în emisiunea Marius Tucă Show de la Gândul, cum răspunde declarației lui George Simion că îl va propune prim-ministru în cazul în care ajunge la Cotroceni. Fostul candidat la prezidențiale nu a oferit un ră

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 59 minute
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 3 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 3 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 3 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

O grădină zoologică din Franţa lovită de fulger: Cel puţin 13 răniţi / Printre aceștia se află patru copii

G4Media acum 3 ore
Cel puţin 13 persoane, între care o femeie din Germania, au fost rănite de fulger care a lovit miercuri o grădină zoologică din sudul Franţei, potrivit pompierilor, relatează AFP, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/19°
joi

10°/23°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/11°
Constanta
acum

11°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

4°/16°
joi

10°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

13°
mie.

3°/20°
joi

5°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°