Muzeului Jacquemart-Andre din Paris i se mai spune şi Micul Luvru, pentru bogăţia şi prestigiul mondial al colecţiilor sale. Vizitând aici anul trecut expoziţia Van Dyck, cu tablouri şi desene provenind din cele mai mari muzee ale lumii, am trăit un sentiment de intens privilegiu spiritual. O dată în viaţă se întâmplă să vezi laolaltă un astfel de regal de măiestrii.

Şi pentru francezi Jacquemart-Andre contează ca un complet de rafinament şi excelenţe. Faptul că celebrul Institut de France, sub patronajul căruia se găseşte muzeul, a invitat Brukenthalul sibian, cu o selecţie de capodopere, la Jacquemart-Andre e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla în acest an României în plan cultural. În universul extrem de selectiv al muzeelor cu faimă globală, prezenţa patrimoniului de pictură flamandă, olandeză, italiană şi germană de la Bruckenthal la Jacquemart-Andre echivalează cu un atestat de importanţă.

Dacă după toate acestea aş preciza că Muzeul Bruckenthal se găseşte în oraşul Hermmanstadt din Europa de Sud-Est, şi nu la Sibiu, dacă aş menţiona Transilvania, şi nu România, cititorii ar gândi că am o suferinţă a minţii. Sau, şi mai rău, că am un mandat secret din partea unor forţe potrivnice patriei noastre, pentru a-i submina geografia. Cititorii ar fi şi mai intrigaţi dacă aş insista cu situarea Hermmanstadt-ului când în Europa de Sud-Est, când în Europa Centrală, evitând parcă programatic realitatea că Sibiul e un oraş românesc din centrul României.

Pe afişul expoziţiei, răspândit prin tot Parisul, nu apar deloc numele Sibiului şi al României. Ele nu apar nici pe coperta somptuosului catalog cu cele 50 de tablouri din expunere. De fapt, numele Sibiului şi al României apar târziu şi cu litere mici doar în paginile de protocol organizatoric, unde se marchează mulţumirile şi participările. Precum şi într-un mic text, oficios şi fără