Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român face softuri spitaliceşti în Franţa

Publicat in Adevarul, joi 29 octombrie 2009 ·

Mihai Focşa vinde de 20 de ani soluţii IT la 300 de spitale private din Hexagon. Antreprenorul român Mihai Focşa şi-a clădit în Franţa un business cu softuri spitaliceşti a cărui cifră de afaceri este de aproximativ patru milioane de euro. Compania QSP Systems, a românului Mihai Focşa, produce, de peste 20 de ani, soluţii IT în exclusivitate pentru spitalele şi clinicile private din Franţa. Aceste sisteme informatice permit înregistrarea şi generarea de date referitoare la tot ce ţine de viaţa unui spital, de la internarea pacientului, medicii implicaţi şi administrarea medicamentelor până la plata salariilor. Mai mult, sistemele asigură legături cu alte instituţii din domeniu (clinici, Casa de Asigurări de Sănătate, laboratoare).

Un student la Paris

În 1973, Mihai Focşa, un tânăr abia ieşit de pe băncile Facultăţii de Mecanică din Bucureşti, lua drumul Franţei, pentru a se stabili la Paris cu mama şi cu fratele său. Primul său job a fost la o firmă specializată în sisteme electronice, aparţinând unor rude din partea mamei. În decembrie 1977, s-a angajat la Groupe Orgasoft, o firmă de sisteme informatice.

În zece ani, a avansat până la funcţia de director pe probleme de informatică al centrului din Lot et Garonne, din sud-vestul Franţei, aparţinând Groupe Orgasoft. Pe la jumătatea anilor ’80, Mihai Focşa a luat brusc o decizie: să meargă pe cont propriu. Pentru că avea nevoie de bani, a vândut casa pe care o deţinea în Paris cu 500.000 de franci şi a înfiinţat firma QSP Systems, al cărei obiect de activitate viza informatizarea spitalelor.

Din nou în ţara natală

Până în 1990, QSP Systems şi-a crescut portofoliul cu încă 50 de clienţi, dar Mihai Focşa nu a fost mulţumit. Dorea să obţină soluţii medicale IT mult mai complexe decât cele administrative. I-au trebuit şapte ani de zile până să obţină

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°