Fosta mare atletă ocupase până în prezent funcţia de consilier superior în cadrul aceleiaşi instituţii.
Fosta campioană mondială şi europeană la atletism, Natalia Andrei (foto), este, începând de ieri, noul director coordonator al Direcţiei pentru Sport a Judeţului (DSJ) Dolj, iar singurul post de director coordonator adjunct va fi ocupat de Alin Ovidiu Păsculescu (22 de ani), care va avea în atribuţii administrarea bazelor sportive.
Cei doi au primit ieri-dimineaţă ordinul de numire de la Ministerul Tineretului şi Sportului, semnat de ministrul Sorina Plăcintă, după ce au fost declaraţi admişi în urma testelor de evaluare a cunoştinţelor şi aptitudinilor manageriale, pe baza unor proiecte de management. Examinarea a avut loc la Bucureşti, pe 19 octombrie.
Natalia Andrei, care până acum deţinea funcţia de consilier superior la DSJ Dolj, a primit pe proiect 99 de puncte, iar adjunctul Alin Ovidiu Păsculescu - 78 de puncte.
Scaunul de şef la DSJ Dolj rămăsese vacant la începutul acestei luni, după ce Diana Buşoi a renunţat la funcţia pe care o deţinea din luna mai a acestui an. Directorii adjuncţi numiţi în luna mai, Octavian Florin Ion şi Claudiu Răzvan Ştefan, au părăsit instituţia situată pe strada Gheorghe Doja, nr. 2.
„Vreau să ascult
antrenorii şi sportivii“
Natalia Andrei a spus ieri că vrea să sprijine sportivii din Dolj: „Cunosc îndeaproape activitatea sportivă de performanţă şi de masă şi vreau să aflu doleanţele antrenorilor şi să pot să-i sprijin să obţină rezultate bune. Doljul a fost un izvor de talente şi a avut mereu rezultate bune. Poate dacă vom reuşi să trecem cu bine peste această criză, vom face din nou performanţă atât la sporturile individuale, cât şi la cele de echipă“. Fosta atletă a mai spus: „Mi-aş dori să menţinem activitatea sportivă în Dolj măcar la nivelul la care a fost până acu