Primarul comunei gorjene Dragoteşti, Vili Pasăre, a fost implicat azi noapte într-un grav accident rutier petrecut în localitatea Băleşti, în zona podului care traversează râul Jaleş.
Potrivit poliţiei, primarul se afla singur în autoturismul personal, marca Ford Mondeo. Din cauza vitezei şi a imprudenţei, edilul, care nu purta centura de siguranţă, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat în afara şoselei. Autoturismul a fost găsit la peste 60 de metri de carosabil.
Vili Pasăre a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu, unde medicii au stabilit că a suferit un traumatism cranian acut închis. Ulterior, primarul a fost trimis la Bucureşti pentru a fi supus unor investigaţii medicale complexe.
Autoturismul implicat în accident a fost grav avariat, iar poliţia aşteaptă rezultatele analizelor pentru a afla dacă primarul din Dragoteşti se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.
Un alt primar din Gorj a fost implicat în luna iunie a acestuia an într-un acident rutier, însă medicii nu i-au mai putut salva viaţa edilului. Este vorba de primarul comunei Turburea, Daniel Ursulescu.