Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: PORTRET / Teodor Telembici un sensei cu cinci dan la centură [GALERIE FOTO]

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Este singurul karateka hunedorean ce posedă centura neagră cinci dan. Ca antrenor, a „produs” peste 30 de campioni mondiali. PROFIL

NĂSCUT. 10 octombrie 1963

EDUCAŢIE. Inginer, doctorand în specialitatea construcţii- instalaţii

EXPERIENŢĂ. Peste 35 de ani de karate

FAMILIE. Căsătorit, un copil

Sportul karate i se potriveşte lui Teodor Telembici ca o mânuşă. Supra-energic, dominat de gesturi iuţi,  senseiul lasă impresia că gestionează la limită un surplus de furie care-l populează în stare latentă. „Acesta e temperamentul meu. M-am născut aşa, mai războinic, non-conformist şi cu repulsie adâncă faţă de ipostaza de «yesman»”, spune hunedoreanul.

A început să practice arte marţiale în 1983. Trei ani mai târziu,  în „ilegalitate”,  a obţinut centura neagră de la sensei Masaru Miura. „Examinarea a durat şase ore. Doar doi karateka au reuşit în acea zi să ia centura. Am fost extrem de fericit că m-am aflat printre ei. A fost cel mai greu examen pentru mine”, spune Teodor Telembici.  Preşedinte de club, antrenor emerit atestat, arbitru internaţional, karateka hunedorean, acestea sunt toate funcţiile pe care Teodor continuă acum, la 46 de ani, să le îndeplinească cu succes. El încă se antrenează aproape patru ore zilnic. „E cu totul altceva faţă de ce făceam acum 25 de ani. Ca să zic aşa, am urcat deja muntele. Am lăsat în urmă epoca strechului,  a controlului  loviturii la milimetru, a ameliorării forţei de impact. La 5 dan, mă concentrez pe chestiuni care mă duc cât mai aproape de perfecţiune. Simplificat, repet de 5000 de ori o lovitură, un procedeu, o mişcare, până în momentul când simt că am atins maximum în execuţie”, spune sensei.

Ippon la băieţii cu ochi albaştri

De câte ori în viaţă un sensei are ocazia să aplice pe stradă „legea  marţială”? Teodor Telembici a fost nevoit să riposteze d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 44 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 31 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 26 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 3 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°