Cartea soaptelor incepe intr-un registru pitoresc, pe o straduta armeneasca din Focsaniul anilor '50 ai secolului trecut, printre aburii cafelei proaspat prajite si miresmele din camara bunicii Arsaluis, printre bucoavnele si fotografiile bunicului Garabet.

„Batrinii armeni ai copilariei" lui Varujan Vosganian nu au de istorisit intimplari delectabile, ci fapte de-a dreptul nelinistitoare. Povestind, ei incearca sa se despovareze de o trauma - a lor si a predecesorilor.

Nicolae Manolescu spune despre Cartea soaptelor ca este „carte iesita din comun, nici numai memorialistica, nici numai fictiune, cu cite ceva din amindoua, si deopotriva extraordinara prin modul in care tese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale. Bogata, variata, palpitanta, cartea nu se poate lasa din mina, pentru arta de povestitor pe care autorul o dovedeste ca si pentru interesul documentar al reconstituirii unei istorii tragice."

Scriitorul Stefan Agopian considera ca „ scriind acest roman, Varujan Vosganian a cistigat un pariu pe care l-a pus cu el insusi. Si, sint sigur, va cistiga si pariul cu viitorii lui cititori."

„Cititorii acestei carti - care se deschide cu o evocare cuminte si calda a comunitatii armenilor din Focsani vazuti prin ochii unui copil - vor constata cu uimire ca, de la o pagina la alta, ea isi largeste cimpul vizual si, populindu-se cu sute de personaje memorabile, se transforma intr-o extraordinara fresca bintuita de sentimentul tragic al istoriei. Poetul Varujan Vosganian (putin cunoscut ca atare) o va invalui in piclele timpului, o va infiora liric si ii va darui miscare si maretie epica. Incit nu e exclus ca aceasta Carte a soaptelor, care isi incepe acum drumul spre glorie, sa fie asezata, intr-un viitor nu prea indepartat, printre textele identitare ale poporului armean." (Eugen Negrici)

Pri