Deşi de obârşie alogenă, familia Pisoschi s-a impământenit de multe generaţii. Paharnicul Constandin Sion consemnează in a sa "Arhondologie a Moldovei", pusă pe hârtie la jumătatea veacului XIX: "Leşi, peste 180 ani veniţi, au fost boiernaşi, pănă pe vremea domnului Cantimir; atunce, unul din ei s-au făcut pitar şi tot intre boiari au fost şi cu cinuri şi fără cinuri, pănă la domnul Calimah, când pe un Mihalachi, ce au fost samiş la Tecuci, l-au făcut paharnic şi pe Costachi stolnic; la Ioan vodă, Tudurachi, ce i se zic' Deliboier, s-au făcut serdar. La Mihai vodă pe Costachi l-au făcut spatar, pe ficiorul său Neculai căminar şi pe Dimitrachi, ficiorul paharnicului Mihalachi, căminar. După rânduirea domnului Ghica la domnie, in anul 1849, pe căminariul Neculai l-au făcut ispravnic la Dorohoi, nu doar că vrednicia sau neinteresateţa sa dezinteresult l-au chemat la acel post, ce linguşirea la care-i desăvârşit" (ediţia 1973, pp.205-206).
Potrivit unei spiţe scrise de mâna lui Ferdinand Bartsch, care provine insă foarte probabil de la genealogistul Ştefan Cernovodeanu, fratele heraldistului Dan Cernovodeanu şi al istoricului Paul Cernovodeanu, succesiunea generaţiilor ar fi următoarea: Pisoschi - căsătorit cu Anuşca - apare ca prenume, devenit nume de familie. Fiul său, Grigorcea, căsătorit cu Tudosia, fiica velitului Pătraşcu Şoldan, a avut, la rândul său, câţiva copii, dintre care Ioan, vornic, căsătorit cu Alexandra Barbovschi.
Spre sfârşitul veacului XVIII, arborele s-a despărţit in două ramuri: cea scoborâtoare din căminarul Alistar Pisoschi, căsătorit cu Casandra Arapu, şi cea a fratelui său, spătarul Costache Pisoschi. Din căsătoria acestuia din urmă cu Marghioala Brănişteanu, dintr-o familie boierească cunoscută din Botoşani, s-au născut opt copii, intre care Nicolae, colonel, avea să devină aghiotant şi om de incredere al lui Vodă Cuza. A a