Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional "merge înainte", "nu a deraiat". Declaraţia este făcută la RFI de reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. Reacţia vine după ce unii comentatori au susţinut că relaţia Bucureştiului cu Fondul Monetar s-a deteriorat din cauza crizei politice din România. Oficialul mai afirmă că principala problemă este în prezent bugetul pe anul viitor, care nu a fost încă aprobat.
Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional "merge înainte", "nu a deraiat". Declaraţia este făcută la RFI de reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu (audio).
Reacţia vine după ce unii comentatori au susţinut că relaţia Bucureştiului cu Fondul Monetar s-a deteriorat din cauza crizei politice din România.
"Atât Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, cât şi Banca Mondială rămân determinate în a continua acest program cu autorităţile de la Bucureşti. Sigur, în cazul în care în luna ianuarie vom avea un nou Guvern, din nou aceste trei instituţii vor veni la Bucureşti pentru a continua discuţiile cu acest Guvern, dar vreau să subliniez că programul dintre România şi finanţatorii externi este în linie, se merge înainte, nu a deraiat şi de aceea cred că mai bine mai repede decât mai târziu şi subliniez încă o dată dorinţa mea ca maturitatea politică să-şi spună cuvântul de data aceasta în România", spune Mihai Tănăsescu, referindu-se la posibilitatea formării unui nou Guvern cât mai repede.
Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional declară că principala problemă este în prezent bugetul pe anul viitor, care nu a fost încă aprobat.
"Dificultăţile sunt legate de aprobarea bugetului pe anul viitor. Cerinţa în special a Comisiei Europene, a Fondului Monetar şi a Băncii Mondiale este ca acest buget al anului viitor să fie aprobat în timp, asta înseamnă în luna decembrie a acestui an şi, sigur, dacă