Actorul Dennis Hopper suferă de cancer la prostată, el fiind nevoit să îşi anuleze toate călătoriile din perioada imediat următoare, pentru a putea să se concentreze asupra tratamentului, potrivit managerului renumitului actor american, citat de Reuters.
Dennis Hopper, în vârstă de 73 de ani, a fost spitalizat în timpul unei călătorii la New York, la începutul acestei luni, din cauza unor simptome asemănătoare celor gripale, primind un tratament împotriva deshidratării, potrivit managerului său, Sam Maydew.
Sam Maydew a fost citat, joi, de site-ul de ştiri mondene E! Online, spunând că Dennis Hopper are cancer la prostată şi că se află sub tratament la Universitatea Southern California.
Dennis Hopper a fost nevoit să îşi anuleze prezenţa la o expoziţie găzduită de Australian Center for the Moving Image din Melbourne, intitulată "Dennis Hopper and the New Hollywood", care cuprinde o colecţie de desene şi fotografii realizate de actorul american.
Într-o declaraţie transmisă de la reşedinţa sa din Los Angeles, Dennis Hopper spune că este foarte dezamăgit de faptul că nu a putut face această călătorie la Melbourne, dar că este complet concentrat asupra tratamentului.
Dennis Hopper a fost regizor şi protagonist, alături de Jack Nicholson, al peliculei "Easy Rider", un road-movie care a influenţat cinematografia la Hollywood.
Hopper a fost nominalizat la premiile Oscar graţie prestaţiei sale din filmul "Antrenorii/ Hoosiers" (1986) şi a jucat, în acelaşi an, în "Catifeaua albastră/ Blue Velvet", devenit ulterior un film cult, regizat de David Lynch.
Cel mai recent proiect al lui Hopper este o adaptare pentru televiziune a filmului "Crash - Poveşti din L.A.", recompensat în 2006 cu un premiu Oscar