DACĂ aveţi răgaz câteva zile - acum, la sfârşit de octombrie, la început de noiembrie - luaţi avionul până la Frankfurt; zborurile low-cost sunt accesibile, iar hotelurile în extra-sezon nu sunt scumpe. Câteva dintre principalele instituţii de cultură ale oraşului, ale Capitalei landului Hessa, găzduiesc în aceste săptămâni evenimente susţinute cu participarea unor importante personalităţi, a unor formaţii importante ale vieţii noastre artistice. De fapt, principala gazdă a acestei suite de manifestări este Banca Centrală Europeană ce îşi are sediul la Frankfurt, de asemenea, Banca Naţională a României, cea care a susţinut costurile fireşti ale acestor manifestări.
Este aniversată, de asemenea, împlinirea unui deceniu care s-a scurs de la înfiinţarea acestei mari instituţii bancare europene. Sunt reunite douăzeci şi şapte de bănci naţionale. Prin consens s-a stabilit ca în fiecare toamnă fiecare instituţie naţională de acest fel să organizeze evenimente culturale susţinute de artişti, de formaţii din propria ţară. Se demonstrează astfel că, în condiţiile actuale ale globalizării, ale circulaţiei valorilor, Europa nu devine un fel de „melting pot" al uniformizărilor de tot felul, se arată că Europa este un spaţiu al cunoaşterii reciproce, al tezaurizării tradiţiilor, al apropierii spirituale dintre diferitele colectivităţi, un spaţiu al respectului, al comunicării. Iar atunci când puterea financiară vine să întărească valorile culturii, ale artei, atunci se poate vorbi de existenţa unui mecanism viu privind etalarea acestora într-un mare concert european.
Asta face B.N.R. Nu de azi, nu de ieri. O face de ani buni!
In ţară. O face cu discreţie, cu exemplar temei. O face acum, în aceste zile, la Frankfurt, în găzduirea Bancii Centrale Europene.
Trebuie să recunosc faptul că în proporţie de peste 90% selecţiile ope