Tânărul pianist Teo Milea demonstrează că în România se poate câştiga şi din muzică de calitate. Acesta cântă de la muzica pre-clasică, până la rock. Teo Milea a pus mâna pe pian încă de la vârsta de 6 ani, împins de tatăl său, care este sculptor în lemn. Încă din ciclul primar era clar drumul său. Ştia că va face performanţă prin muzică. Rezultatul orelor de studiu au fost olimpiadele şi concursurile câştigate. „Sunt în ascensiune din prima clipă. De când am început să câştig concursuri naţionale, ştiam că ăsta e drumul meu, se intrevedea succesul. Merg în turnee din clasa a VI-a”, a declarat Teo Milea. Au început să apară şi invitaţiile pentru a cânta în străinătate, iar primul concert extern a fost în Germania.
De la Bach, la funky jazz
Milea cântă la pian orice, începând cu Bach, funky-jazz şi terminând cu rockul industrial. „Am lucrat foarte mult. Aveam şi 8-10 ore de studiu. Era nevoie de sacrificiu. Talentul reprezintă 5 la sută, restul de 95 la sută este muncă. Mulţi ani şi mii de ore lucrate. Performanţă fără sacrificiu nu se poate. Un mediocru nu o să ajungă niciodată în vârf”, a mai spus pianistul.
A colindat lumea cu pianul
Bănăţeanul a susţinut concerte în ţări precum Germania, Elveţia sau Statele Unite, unde a reuşit să câştige suficient de bine să trăiască decent. În decembrie, pleacă din nou în turneu, în Germania, unde are casă, masă şi avion asigurat, plus 1.500 de euro salariu. „Nu sunt de acord că nu se poate trăi din muzică şi în România. Mulţi spun că se duc în America. Dacă nu ai făcut nimic aici, nu o să faci nici acolo”, susţine Teo Milea.
Din dorinţa de a cunoaşte şi de a depăşi limitele genului clasic, Teo Milea a trecut graniţa spre alte stiluri muzicale. De-a lungul timpului, a cântat în numeroase formaţii din Timişoara. Amintim de Genius, Blues Doctors, Alin Nica B