Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirac trimis în judecată pentru crearea de locuri de muncă fictive

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac va apărea în faţa justiţiei fiind acuzat de deturnare de fonduri publice prin crearea unor locuri de muncă fictive la primăria din Paris, au declarat surse din anturajul său, relatează AFP. Fostul demnitar francez, protejat timp de 12 ani de ani de funcţia publică pe care o deţinea, a fost acuzat la 21 noiembrie 2007 pentru "deturnare de fonduri publice" în acest dosar de slujbe de complezenţă presupuse, plătite de cabinetul primarului Parisului, post ocupat de Chirac timp de 18 ani, din 1977 până în 1995.

Potrivit anchetatorilor este vorba despre crearea a 35 de locuri de muncă presupus fictive în perioada 1983-1998, însă Chirac a fost trimis în faţa tribunalului din Paris doar pentru "21 de presupuse slujbe fictive", potrivit biroului său de presă.

Punerea sub acuzaţia a unui fost locatar al Palatului Elysee este o premieră în Franţa.

Fostul preşedinte este, potrivit anturajului său, "senin şi decis să arate" că nu s-a pus problema unor locuri de muncă fictive.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 48 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 33 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 21 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 14 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 28 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 36 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°