România va propune Comisiei Europene, Comitetului Regiunilor si Parlamentului European, o strategie cu privire la spatiul dunarean în care sa fie incluse proiecte strategice pentru tara noastra, a declarat ieri, presedintele PSD, Mircea Geoana, presedinte al Senatului. Potrivit acestuia, cel mai mare dusman al proiectelor strategice este lipsa acestora de continuitate. “Ne luptam cu legenda Mesterului Manole. Când vine un ministru sau un presedinte nou strica ce a facut celalalt”, a aratat el.
Geoana a criticat distrugerea padurilor românesti si a subliniat ca, pentru prima oara în ultimii ani, Uniunea Europeana considera spatiul dunarean ca pe o macroregiune europeana, sansa pe care România nu are voie sa o rateze, si care poate fi tratata si abordata în mod similiar cu regiunea baltica. ”În 20 de ani am distrus enorm de multa padure Nu vedeti ca se schimba clima? Ca avem seceta si inundatii”, a spus Geoana, care a promis ca va continua ceea ce a realizat pâna acum fostul presdinte Iliescu, adica de a aduna în jurul sau specialisti pe un proiect national de dezvoltare durabila – proiect apolitic si care nu este legat de PSD, astfel încât strategia UE sa poata fi influentata. (S.T.)
România va propune Comisiei Europene, Comitetului Regiunilor si Parlamentului European, o strategie cu privire la spatiul dunarean în care sa fie incluse proiecte strategice pentru tara noastra, a declarat ieri, presedintele PSD, Mircea Geoana, presedinte al Senatului. Potrivit acestuia, cel mai mare dusman al proiectelor strategice este lipsa acestora de continuitate. “Ne luptam cu legenda Mesterului Manole. Când vine un ministru sau un presedinte nou strica ce a facut celalalt”, a aratat el.
Geoana a criticat distrugerea padurilor românesti si a subliniat ca, pentru prima oara în ultimii ani, Uniunea Europeana considera spatiul dunarean ca pe o macroregiune europeana