Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CULISE MUZICALE/ Canzone italiana si cantec de dor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 octombrie 2009 ·

Braşovul gazduieste, intre 29 octombrie si 1 noiembrie, Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, creat de Mariana Nicolesco si ajuns la a saptea ediţie.

Cântecul de dor sau, in expresia sa cultă, liedul românesc in raport cu la canzone italiana sau, in termeni academici musica da camera italiană, iată marea temă propusă in acest an de Mariana Nicolesco la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc.

Evenimentul, la care participă zeci de tineri interpreţi din intreaga ţară, se inscrie in linia examinării in paralel a liedului românesc si a celui german, care a avut loc in 2007, sau a liedului românesc in raport cu cântecul francez, la chanson (2008), ceea ce oferă pentru prima dată o perspectivă vastă a asimilării marilor tradiţii europene in cultura noastră muzicală, consolidându-i originalitatea fondată pe vechiul cântec de dor

Joi, 29 octombrie, in Sala Cercului Militar din Braşov, a avut loc festivitatea inaugurală şi primul recital de lieduri din repertoriul românesc şi italian, susţinut de laureaţii Concursului, sopranele Georgeta Grigore si Iulia Dan şi tenorul Ştefan Pop.

Astazi, 30 octombrie, orele 19.30, are loc cel de al doilea recital pe aceeaşi temă, cu sopranele Daniela Păcurar, Aurelia Florian şi mezzosoprana Carmen Topciu, de asemenea laureate ale Concursului Naţional al Liedului Românesc, maeştri acompaniatori fiind Iulia Suciu şi Alexandru Petrovici.

Duminică 1 noiembrie, orele 19.00, tot la Cercul Militar din Braşov, se desfăşoară Festivitatea de Premiere şi Gala Laureaţilor, precedate, la orele 11.00, de Simpozionul Naţional intitulat «Liedului Românesc şi tradiţia europeană: cântecul de dor şi liedul de inspiraţie italiană», ce se desfăşoară in sălile Muzeului de Artă Braşov şi la care participă distinse personalităţi ale muzicii româneşti: compozitorii de lieduri Carmen Petra-Basacopol

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 23 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 41 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 13 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°