Ca în vremurile bune, Niculescu a adus aseară o victorie chinuită, dar care o duce pe Dinamo în "sferturile" Cupei
Veteranul a salvat-o aseară pe Dinamo! Claudiu Niculescu, după un-doi-uri de efect cu Alexe, a marcat în minutul 73 cu toată ura acumulată pe banca de rezerve şi a demonstrat că n-a uitat cum se dă un gol. Pînă atunci jocul n-a strălucit, dar pînă la urmă a rămas rezultatul, calificarea în sferturi, care, ca ultimă impresie, tot victorie este.
Visînd la goluri şi la show
Să o vezi pe Dinamo încercînd să construiască faze ofensive la final de octombrie 2009, cu tot respectul pentru munca jucătorilor şi a antrenorilor, este chinul fotbalului! Învingători în campionat, tot în Ştefan cel Mare, gălăţenii au evoluat fără trac. Paraschiv (12) a fost blocat în ultimă instanţă de apărătorii roş-albilor şi de Curcă. Iar Pulhac a salvat cîteva minute mai tîrziu din faţa lui Axente.
Remix trist
Primit cu ostilitate, dacă nu chiar hulit acum de către propriii suporteri, Zicu s-a pierdut în driblinguri. În rest, şuturi spre tribune, cum au fost ale lui Adrian Cristea (37) şi Boştină (42). "Mai ţin cu Dinamo?", trebuie să fie remixul piesei care sună la difuzoare cînd singura ocazie de poartă a echipei ce vrea să cîştige campionatul şi Cupa a fost, în prima repriză, şutul năprasnic al lui Tamaş (39) de la 40 de metri, respins de Kolev cu greu. Clau "cîndva gol" a alergat, a presat, dar nu-l mai are pe Dănciulescu lîngă el ca pe vremuri, ca să se ajute reciproc. Dar a dat golul, al doilea pentru el în actualul sezon, tot în Cupă, şi s-a scos.
Ambiţie haotică
Chiar dacă n-au ieşit cu mintea mai limpede după pauză, dinamoviştii parcă au căpătat, măcar, din ambiţia pe care o aveau cîndva, ca fotbalişti, Dinu şi Ţălnar, profesorii de acum. S-a jucat haotic, pe alocuri, dar pe poarta adversă, semn că roş-albii a