Desi atât numarul cât si calitatea concertelor din larga arie stilistica denumita jazz-rock este in continua crestere, pentru bucuresteni - cel putin - "Bucharest Masters of Jazz Festival" reprezinta momentul de vârf al anului. Si in acest an, calitatea artistilor invitati a bucurat pe toata lumea care a asistat la concerte, fie ei profesionisti sau melomani.
In mod paradoxal, tocmai aceasta revarsare de fantezie armonica, de explozii ritmice, cu sau fara intârziere, a adus o nota de rigoare unor zile in care incredibilul politic si stupefactia sociala sunt starile care au dominat cel putin discursul mediatic. Cele trei zile ale festivalului organizat de Media Services Events care au fost gazduite si la aceasta editie de Sala Mare a Palatului - o sala foarte potrivita pentru acest gen de concerte - au cuprins cinci recitaluri adunând la Bucuresti nume importante ale jazz-ului mondial. Richard Bona si Eliane Elias, Power of Three - Chick Corea, Lenny White, Stanley Clarke , Mike Stern Band si Branford Marsalis Quartet si Jan Garbarek Group (spectacol care va avea loc pe data de 25 noiembrie) reprezinta o colectie de vedete ale genului pe care cei care au dorit si au putut, le-au vazut si ascultat pe viu pentru prima data in România, exceptie facând Chick Corea, devenit un adevarat guest star al festivalului, si Mike Stern.
Cam acestea sunt faptele. La acestea, pentru ca mesajul jurnalistic sa fie complet, trebuie mentionat faptul ca media biletelor vândute pe concert a reprezentat aproape doua treimi din capacitatea de 2.500 de locuri, iar ca stângaciile organizatorice - ma refer la cele de ordin tehnic (iluminare, sunet) - nu au lipsit, nu de alta, dar altminteri, datorita valorii confirmate a artistilor, chiar am fi putut ca, timp de trei zile, pentru doua ore si jumatate, sa uitam unde ne aflam.
Dar despre ceea ce au trait si simtit cei m
