DE IDEOLOGIE nu se mai făcea paradă nici în documente. Altfel stăteau lucrurile cu românii. Virtuţile lor trebuia exaltate. E drept, nu ţi se cerea, avea cine s-o facă. De pildă, actuali reprezentanţi ai noştri în parlamentul de la Strasboug. Nouă nu ne revenea decât să nu ne amestecăm şi, bineînţeles, să nu dăm pe faţă, chiar dacă referindu-ne numai la noi înşine, intelectualii, şi căutând o explicaţie. Nu avea cum să rămână: Soarta noastră, într-o cultură mereu reîncepută, este să facem rabat de la adevăr, să trecem cu vederea ce este precar, cum îi treci copilului, ca să nu-l descurajezi. Criteriul european de judecată l-a introdus, măcar în spirit, Maiorescu, însă rămâne un ideal abstract fiindcă, istoria obligându-ne, am început din nou să ne menajăm. Nu suntem europeni, între altele, fiindcă nu suntem profesionişti. Cei mai buni alternează evoluţii superioare nivelului mediu european cu bruşte căderi sub nivel. Nu te lasă inima să dai la iveală ce este şubred în ce facem noi.
În urma unei călătorii, evocam, nu pricep de ce suprimată, Iugoslavia lui Tito fiind o ţară „vecină şi prietenă", euforia din Croaţia. Cu totul altceva era, şi aici înţeleg, să te referi la nostalgia Imperiului, „a anilor o mie nouă sute". Anii 1900 au rămas, Imperiul a dispărut. Cred totuşi că unele aluzii la mirajul exercitat de Kakania asupra noastră, a bănăţenilor, au persistat. În nici un caz n-am fost tratat cu ostilitatea de care a avut parte, în anii din urmă, grupul de studii „A treia Europă". La centru, a izbucnit certitudinea că se voia reînvierea vremurilor apuse, smulgându-i-se ţărişoarei partea ei de vest. Cum eu mai şi continuam să locuiesc pe Aurel Popovici, stradă patronată de promotorul păgubos al Austriei mari, am băgat capul la cutie, simţindu-mă ca cei din adăposturile antiaeriene pe vreme de bombardament.
Întrecându-mă cu gluma, îmi e
