O elevă în clasa a X-a de la Liceul de Artă din Baia Mare a încercat să se sinucidă ieri seară, pentru că părinţii intenţionau să o transfere la alt liceu.
Gestul adolescentei de 16 ani a şocat întregul colectiv al şcolii unde învaţă. „Este vorba despre o elevă premiantă, cu care n-am avut niciodată probleme, este olimpică la mai multe materii”, a declarat Cristina Nemeş Bota, directorul Liceului de Artă din Baia Mare. Aceasta mai arată că eleva este dintr-o localitate din Maramureşul Istoric, mai exact din Bogdan Vodă. „Locuia împreună cu doi fraţi mai mici în chirie în Baia Mare, iar părinţii n-au vrut să-i lase departe de casă, aşa că intenţionau să-i transfere la un liceu mai aproape”, a adăugat directorul.
Devasatată de vestea că va trebui să plece din colectivul din care făcea parte, fata a recurs la un gest extrem pentru a trage un semnal de alarmă. „A încercat să-şi taie venele în baia şcolii, unde a fost găsită de un cadru didactic”, a arătat Cristina Nemeş Bota. „A reuşit doar să se zgârie, nu i-a fost pusă viaţa în pericol niciun moment”, a declarat Sabin Nemeş Bota, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, unde a fost dusă fata pentru a primi îngrijiri. Aceasta a fost bandajată şi externată după doar două ore.
Potrivit unor surse apropiate fetei, aceasta provine dintr-o familie de intelectuali cu tatăl preot în Bocicoel şi mama profesoară, iar tatăl ar fi foarte conservator şi dur în relaţia cu cei mici. Redactorii Adevărul de Seară, ediţia Baia Mare au aflat că fata se numeşte Daniela Roşca, iar părinţii sunt hotărâţi să-i nu-i mai lase pe cei trei copii în gazdă în Baia Mare, mai ales după incidentul de aseară. Familia fetei nu a putut fi contactată până în acest moment.
Vom reveni cu amănunte.