Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea de milioane a lui Copernic, uitată în arhivă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 30 octombrie 2009 ·

Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca deţine, din 1959, cartea „De revolutionibus orbium coelestium libri”, scrisă de Nicolaus Copernic. Sursa: Mihai Șoica

De 50 de ani, Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca deţine, fără să fi fost conştientă de acest lucru, una dintre cele două ediţii „princeps” ale lucrării celebrului astronom Nicolaus Copernic, „De revolutionibus orbium coelestium libri”, tipărită în 1543. Valoroasa carte a intrat în posesia bibliotecii clujene în 1959, odată cu naţionalizarea colecţiei de cărţi rare a Colegiului Unitarian.

Celălalt exemplar a fost vândut cu 2,2 milioane de dolari

Coordonatorul departamentului de carte rară, Bogdan Crăciun, spune că, între anii 1543 şi 1563, au fost editate, la Nürnberg şi Basel, 600 de exemplare. Cartea cuprinde teoria lansată de Copernic, prin care acesta a demonstrat că Soarele se află în centrul universului şi nu Pământul, aşa cum se credea la vremea respectivă. „Din câte ştim, un alt exemplar a fost vândut la o licitaţie de la New York, cu peste un milion de dolari. Dar valoarea cărţii este stabilită de piaţă, iar valoarea exemplarului de la noi din colecţie nu o putem şti decât dacă am scoate-o la vânzare, lucru interzis de lege”, explică Bogdan Crăciun.

În realitate, potrivit site-ului casei de licitaţii Christie’s, din SUA, un exem plar asemănător a fost vândut la licitaţie, în 2008, cu 2,2 milioane de dolari. Bibliotecarul mai spune că valoarea cărţii poate fi dată şi de însemnările făcute de-a lungul timpului de foştii proprietari.

A fost tipărită filă cu filă

Exemplarul de la Cluj a fost tipărit în 1543 şi cuprinde 143 de file. Bogdan Crăciun spune că, la vremea respectivă, cărţile nu erau legate. „Atunci, aceste cărţi se tipăreau filă cu filă, iar proprietarului îi revenea sarcina să le lege cu coperţi. Exemplarul de la Cluj a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 8 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 8 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 7 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 8 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 9 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice. Rutele pe care vor cicrula

Adevarul acum 28 minute
CFR Călători urmează să primească încă 12 trenuri electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, scrie Agerpres.

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 12 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 11 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

Vremea

București
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°