…O plecăciune în faţa statuii lui Carol Davila şi intru în bătrânul Amfiteatru Mare al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. E aproape neschimbat. Doar câteva modificări. (...)

A dispărut inscripţia de la intrare cu vorbele lui Francisc Rainer: „Anatomia este ştiinţa formei vii“. În locul vechii table – falduri textile. Deasupra tronează, – semn al „updatării“ – marele ecran alb. Mi-am regăsit locul în Amfiteatru şi am văzut că plăcuţa rabatabilă a primit între timp un nume, „Emy“, scris cu creion chimic, şi – strivite pe la încheieturi – rămăşiţele unei gume de mestecat. (Apropo: de la „modernizata“ toaletă studenţească lipsesc oglinda, colacii de pe scaune, hârtia igienică… – semn că Igiena comunală se predă, încă, pur teoretic!) Închid ochii şi-l rechem din amintire pe bonomul profesor Iagnov ridicând braţele ca nişte trompe – anume ca noi să vedem în spaţiu când proclamă: „Eu sunt uterul!“ Sau, pentru că mă aflu în preajma zilei de 7 noiembrie, recitesc, în memorie, lozincile de pe pereţi: „Trăiască Marea Revoluţie Socialistă, Trăiască Prietenia Româno-Sovietică!“ Îl aud pe exigentul şi uşor iritabilul profesor de biochimie Mircea Mezincescu („Mai bine îmi spuneai nea Mircică decât tovarăşe profesor!“) cum, enervat de un grup de colegi neatenţi de sub una dintre lozinci, îi admonestează: „De la Trăiască la dreapta, toată lumea iese afară!“ Dar, nu. Au trecut 50 de ani. În Amfiteatru are loc o întâlnire de un fel deosebit. Creştete albe sau încărunţite, profiluri de efigie, priviri blânde sau uşor descumpănite, îndreptate în jos sau timid înainte. Are loc întâlnirea medicilor pensionari, la care m-a invitat insistent, din partea organizatorilor, inimoasa doamnă doctor Virginia Ioan. Mă uit mai atent la actualii mei „colegi“ Publicitate de Amfiteatru. Sunt aici, laolaltă, figuri remarcabile de foşti dascăli, ţinute vârstnice, dar pline de prestanţă, sil