Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Criza se simte în autorizaţiile de construire

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Ploieştenii se feresc să mai construiască din cauza crizei financiare. Cei care se încumetă să-şi ridice o casă sau să facă diverse lucrări de extindere a locuinţelor sunt din ce în ce mai puţini. Potrivit unei situaţii pusă la dispoziţie de reprezentanţii Direcţiei de Urbanism din cadrul Primărei, numărul certificatelor de urbanism necesare emiterii autorizaţiilor de construire eliberate de la începutul acestui an până la jumătatea lunii octombrie este cu până la 30% mai mic decât cel înregistrat anul trecut, în primele zece luni. “Avem două situaţii. Din ianuarie 2009 şi până săptămâna aceasta am emis 847 de autorizaţii de construire faţă de 882 eliberate în 2008. Aceştia sunt în stadiul de a începe lucrările, probabil că oricum intenţionau asta încă de anul trecut şi aveau bani rezervaţi pentru acest lucru”, a explicat Simona Munteanu, şefa Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Ploieşti. “Însă, scăderi semnificative am observat la capitolul certificate de urbanism, acesta fiind primul pas în întocmirea documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiilor de construire. Anul trecut am avut 1886 de certificate emise, până în octombrie, anul acesta doar 1338, cu peste 500 mai puţine, de unde putem deduce că ploieştenii se cam feresc să facă astfel de investiţii”, a mai precizat aceasta. Investiţii în stand-by

Cele mai multe autorizaţii au fost emise, anul acesta, nu pentru construirea de vile, ansambluri rezidenţiale şi spaţii pentru birouri, ca în alţi ani, ci pentru lucrări mici, ca de exemplu construirea de balcoane şi recompartimentarea încăperilor unor locuinţe. “Am teren în cartierul Mitică Apostol, la perferia oraşului. Vroiam să-mi ridic o casă, dar sunt conştient că nu este momentul oportun pentru a face investiţii şi împrumuturi la bancă. Nu suntem siguri de locurile de muncă şi cred că o să mai aştept un an, poate chiar doi pentru a ridica imobil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 32 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 45 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 43 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°