Presedintele Unilever South Central Europe, Marc Desenfans, spune ca decizia de a inchiria peste 30.000 mp de spatii de depozitare in cadrul proiectului Ploiesti West Park a vizat in principal eficientizarea aprovizionarii clientilor si consolidarea activitatilor de depozitare.
"In prezent lucram cu 5 depozite, iar decizia de a inchiria peste 30.000 de metri patrati, cu 30% mai mult decat avem in prezent, vizeaza consolidarea activitatilor de depozitare si eficientizarea aprovizionarii clientilor", a declarat Desenfans.
Unilever, unul dintre cei mai importanti producatori de bunuri de larg consum de pe piata locala, cu afaceri de aproape 200 mil. euro in 2008 este primul client al proiectului din Ploiesti.
Dezvoltatorul Ploiesti West Park afirma ca se afla in discutii avansate cu clienti pentru toate segmentele logistice, precum si cu companii din industria petroliera interesate de spatii in zona de Research and Development, iar cladirea de birouri din cadrul proiectului va fi finalizata cel mai devreme in 2011.
Proiectul va cuprinde peste 300.000 de metri patrati de spatii logistice, o cladire de birouri si un complex de cercetare.
"Ne concentram pe toate tipurile de clienti, insa vom acorda o atentie deosebita chiriasilor mari, pentru ca avem spatii de peste 10.000 de metri patrati disponibile, ceea ce reprezinta un avantaj fata de alte proiecte. De asemenea suntem in trative cu companii care doresc depozite mai mici, precum si cu companii petroliere care sunt interesate de spatii in zona de Research and Development din cadrul proiectului. Cladirea de birouri va fi terminata cel mai probabil in 2011, dar deocamdata nu ne grabim pe acest segment", a declarat Ivan Lockere, CEO al Alinso Group.
Compania belgiana Alinso Group dezvolta proiectul din Ploiesti impreuna cu omul de afaceri roman Petrica Usurelu, proprietarul Piritex.