Aproape patru ani şi jumătate. Atât a trecut de când Jurnalul Naţional s-a instalat confortabil pe prima poziţie a clasamentului celor mai citite cotidiane de calitate din România. Cel mai recent val SNA Focus, oferit de către BRAT, vine să ne reconfirme faptul că eforturile noastre sunt bine primite de către români. De către cei aproape 700.000 care ne citesc. Jurnalul Naţional are 698.000 de cititori în fiecare zi. Este un fapt.
Unul certificat de către singurul organism în măsură să ateste asta: Biroul Român de Audit al Tirajelor - Departamentul pentru Studii de Audienţă. Distanţa dintre Jurnalul Naţional şi următorul clasat (Evenimentul Zilei) a crescut faţă de valul anterior de măsurare, de la 123.000 la nu mai puţin de 154.000 de cititori. Locul 3 al clasamentului este ocupat de un alt coditian care-şi păstrează poziţia constantă. Cu 517.000 de cititori, Adevărul staţionează pe poziţia a treia a topului, la o distanţă de 181.000 de cititori în urma Jurnalului.
Foto: vali buga
Cifra poate să nu pară mare, însă ea reprezintă aproape echivalentul numărului de cititori pe care i-a înregistrat Cotidianul în valul trecut de măsurători. Din păcate, pentru acest ziar cifrele nu au fost încă publicate. Locurile următoare în clasament sunt ocupate, în ordine, de România Liberă, care pierde 2.000 de cititori şi înregistrează un total de 254.000 de cititori în medie pe ediţie, iar locul 5 este ocupat, la mică distanţă, de ziarul Gândul, cu 247.000 de cititori. Curierul Naţional ocupă, cu 166.000, locul 6, în timp de Ziua, cu 110.000 de cititori, se plasează pe locul 7.
SUPLIMENTE
Jurnalul de Sănătate, suplimentul de marţi al Jurnalului Naţional, a făcut carieră. În perioada iulie 2008 - iulie 2009, el a atins "recordul personal" de 366.000 de cititori pe ediţie, ceea ce ne dă o măsură precisă a interesului de care se bucură