Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că dacă va ajunge preşedinte sau liberalii vor veni la putere va propune renegocierea acordului cu FMI, spunând că nu crede că România va primi următoarea tranşă de împrumut. Antonescu a spus că şi PNL a avut o întâlnire cu reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale, iar opţiunile pe care le dau aceştia României sunt fie să existe un consens al partidelor ca până în 10 dec
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că dacă va ajunge preşedinte sau liberalii vor veni la putere va propune renegocierea acordului cu FMI, spunând că nu crede că România va primi următoarea tranşă de împrumut.
Antonescu a spus că şi PNL a avut o întâlnire cu reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale, iar opţiunile pe care le dau aceştia României sunt fie să existe un consens al partidelor ca până în 10 decembrie să se formeze un buget, fie revin în ianuarie să discute cu noul preşedinte al României şi noul Guvern, situaţie în care nu pot vira tranşa.
Liderul PNL a adăugat că mesajul transmis de partidul pe care îl conduce a fost acela că este deschis oricărei soluţii care să vină în rezolvarea acestei probleme, dar, pe de altă parte, nu poate să discute Acordul cu FMI atâta timp cât nu îl cunoaşte.
"Ne asumăm acordul"
"Noi le-am spus că dacă evident şi dacă venim la putere ne asumăm acest acord, o să-l citim, o să-l renegociem sub anumite aspecte dacă va fi cazul şi probabil va fi. Dar mai mult de atât nu avem ce face şi ce spune în acest moment, pentru că nu noi obstrucţionăm cu ceva falimentul raporturilor între FMI şi guvernanţi", a afirmat Crin Antonescu.
Crin Antonescu le-a cerut preşedintelui Traian Băsescu şi preşedintelui PSD, Mircea Geoană, să spună ce a făcut "Guvernul Băsescu - Geoană" cu împrumutul