Bazaca era o strada a Bucurestiului pitoresc, o oaza comerciala. Demult disparuta, se crede ca, la origine, Bazaca ar fi fost han, de tip pasaj, asemanator Hanului cu Tei. Strada avea de o parte si de alta cladiri inaltate pe un etaj, parterul fiind destinat pravaliilor de unde se puteau procura diverse produse textile. Tarabele strajuiau spatiul ingust, deseori aglomerat de furnicarul de oameni.

Prea putin stiuta, povestea hanului si a strazii Bazaca incepe in secolul al XIX-lea când Bezaca Anastasie a inaltat pravalii intr-un "vad bun" - unde se facea trecerea dinspre Piata Sfântul Anton spre Piata Mare, lânga Hanul lui Manuc. Aflat in slujba armatei imperiale rusesti, Anastasie a dobândit abilitati deosebite, devenind un bun strateg, calitate ce i-a folosit din plin la inmultirea averii intr-un timp foarte scurt de la construirea hanului. Multe date despre Bazaca au ramas necunoscute, istoria nu consemneaza nici macar schimbarea numelui din Bezaca in denumirea cunoscuta si azi. In 1933, un reporter bucurestean observa bazarul pe care il descrie ca "un loc in care toti negustorii se cunosteau, unde veselia era la loc de cinste". In perioada interbelica, aici veneau la cumparaturi oameni simpli, tarani, servitori, preferati de vânzatori in detrimentul "damelor bine" care gaseau cusur marfurilor si se tocmeau la pret. Bazaca avea clientela fidela, iar unii negustori erau intotdeauna amabili, convingatori, putin insistenti, in timp ce altii uitau de limita bunului simt, incercând sa-si intimideze cumparatorul prin vorbe urâte si injuraturi.

Pitorescul si multitudinea coloristica a pietii Bazaca nu au trecut neobservate de ochiul artistic al lui R. Iosif, Alexadru Phoebus sau Willy Pragher.

Prin paienjenisul postimpresionist al picturii lui R. Iosif se descifreaza Bazaca surprinsa a vol d'oiseau. Aspectul pietei se intinde pâna in strada, unde