Fiindca nu exista poeti, ci doar poezie, conform lui Nichita Stanescu, se poate sustine ca ingerul poeziei este un pontifex maximus al nenumaratilor aezi subceresti. Ingerul poeziei are desigur si specii subsidiare. Daca ingerul poeziei poate survola imperial peste harpa multor poeti remarcabili, rarisimi sunt cei care se bucura de gratiile ingerului rondelului in literatura romana contemporana - asa cum este cazul lui George Virgil Stoenescu. Dar poezia acestuia inseamna infinit mai mult decat atat. Aparitia, la prestigioasa Editura Univers Enciclopedic, a unui nou volum, "Sol", semnat de George Virgil Stoenescu, ma obliga sa constat iarasi un imens neajuns al criticii literare romanesti. Daca, dupa secole de indiferenta, exista astazi la Sorbona o catedra dedicata studiilor esoterice, condusa pana de curand de celebrul Antoine Faivre, precum exista si in alte cateva centre universitare europene, spre nesansa noastra, acestea sunt cvasi-inexistente in spatiul universitar romanesc. Rarele catedre de istoria religiilor din tara sunt sarace in specialitati cu vocatie, astfel incat cu atat mai putin avem cum intelege si decripta acele cateva productii literare romanesti - si culturale, in general -, care interfereaza cu esoterismul (real si nu inchipuit). Caci, trebuie sa o spunem apasat: George Virgil Stoenescu este prin excelenta un poet care se revendica existential dinlauntrul mai multor discipline arcane, reusind sa impregneze rondelul cu o rafinata simbolistica esoterica: "Ciorchine de ingeri purtam sub pleoape/ Pe urma ratacitorului iudeu/ Privirea albastra sa simt aproape/ La echinoctii si solstitii mereu" (Tertia, II). Cele 600 de rondeluri ale volumului sunt grupate in patru cicluri intitulate: "Roza Vanturilor", "Sol", "Mediam Noctem", "Mediam Diem", fapt care trimite la numarul perfect (senarul), la constructia Hexagramei, la Arcana a sasea a Tarotului (Indr