Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au rătăcit spre moarte

Publicat in Libertatea, vineri 30 octombrie 2009 ·

Vulnerabili şi lipsiţi de apărare, cinci copii dispăruţi de lângă familii în ultimii patru ani au fost găsiţi fără suflare

Aproape zilnic auzim despre copii care dispar. Unii sunt găsiţi, pentru alţii însă viaţa ajunge la capătul drumului. Drama fetiţei din Botoşani, ucisă se pare de propria mamă, care, după ce i-a trimis pe anchetatori pe piste false, s-a sinucis, e doar una dintre poveştile cutremurătoare în care dispariţiile au finaluri tragice.

În ultimii ani, alţi patru copii au avut parte de o soartă cumplită. Poveştile lor au ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă, căci, iniţial, se ştia doar că au dispărut şi erau căutaţi de armate de oameni. De fiecare dată însă speranţa că vor fi găsiţi în viaţă s-a năruit în faţa unei realităţi crude: micuţiiau fost descoperiţi fără suflare.

Şi-a omorât fetiţa, apoi s-a sinucis? - Botoşani- 2009

Acum trei săptămâni, Denisa (2 ani), din comuna Cordăreni, judeţul Boto- şani, parcă intrase în pământ. Alarmate, autorităţile au început s-o caute pe copilă peste tot: pe câmp, pe sub grămezile de porumb, prin fân şi chiar prin sobele sătenilor.

A fost aruncată într-o râpă

Nici urmă de copilă însă... Mama fetiţei, Alina Suru, care atunci când Denisa a dispărut curăţa coceni, le-a povestit anchetatorilor ba că şi-a vândut odrasla, ba că a ucis-o. Apoi, tânăra de 19 ani, gravidă în cinci luni, s-a aruncat într-o fântână aflată la doi paşi de postul de poliţie, lăsând în urmă întrebări fără răspuns. În urmă cu câteva zile, nişte copii au descoperit trupul micuţei, dezbrăcat de la brâu în jos, î n t r - o râpă, la trei kilometri de casă. Legiştii au stabilit că Denisa nu a fost violată, moartea fiindu-i provocată de o rană la gât. Anchetatorii cred că cea care i-a luat viaţa copilei este chiar mama ei, mai ales că pe haine s-au găsit pete de sânge

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 8 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Elon Musk anunță lansarea Grok 3, chatbotul de inteligenţă considerat un rival al ChatGPT

HotNews acum 10 ore
Miliardarul Elon Musk a anunţat sâmbătă că chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok 3, dezvoltat de compania xAI şi considerat un rival al ChatGPT, va fi lansat luni, printr-o demonstraţie live, transmite Reuters, citată de News.ro. La început

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°