- Diverse - nr. 408 / 30 Octombrie, 2009 "«Thanksgiving Day» este Ziua Recunostintei, in care se aduc multumiri lui Dumnezeu pentru prosperitate, fiindca a dat ploaie la vreme, pamantul a dat roade, iar primele dintre acestea sunt aduse din vechime ca ofranda la templu. Astfel, se pastreaza in cel mai mic amanunt tot ceea ce ne cere Domnul incepand din Vechiul Testament" _ explica Sarbatoarea Multumirii, pastorul Bisericii AZS, Iacob Coman, (re)cunoscut pentru pregatirea sa multivalenta, filosof, filolog, teolog, atat in tara, cat si in strainatate (recent a calatorit in Japonia, dar a fost de foarte multe ori la Paris si aproape in toata lumea). Predicile sale sunt urmarite online pe internet. Acum, cand unii promoveaza kitch-uri ce nu au nimic in comun cu crestinismul, ci mai degraba cu demonismul (de tip "Haloween"), Biserica isi cheama supusii la originile existentei noastre intru Iehova, Iisus si Duhul Sfant - dogma semanand foarte mult cu cea traditionala. Sambata aceasta va avea loc un program special la AZS, cu incepere de la ora 17, al corului (a nu se confunda cu cel al gaboritelor) condus de o foarte tanara si frumoasa profesoara de muzica (disciplina pe care o preda in Scoala de la Campenita), blonda, cu ochi albastri, cu un par atat de lung incat pare ca nu i se mai termina (Eminescu considera ca toate idealele feminine sunt blonde), "pe umeri pletele-i curg rau", imbracata mereu ca o printesa, Bordos Hajni. Dar in aceasta biserica mereu e sarbatoare, asa ca invitatia ramane valabila si pentru Sabatele viitoare. In luna noiembrie, se va derula un program de sanatate, sustinut de cea mai mare "concentratie" de medici si nutritionisti, farmacisti, studenti la Medicina, Farmacie, Nutritie, la Universitate, cat si elevi la postliceale sanitare, aflandu-se in aceeasi Biserica Adventista (trad. Advent - in asteptarea revenirii Domnului). Nu este nimic de mira