După ce a eliminat Steaua în «optimile» Cupei, managerul Bistriţei, Florin Halagian, a găsit atuurile echipei sale.
Gloria Bistriţa a eliminat Steaua din Cupa României, într-un meci decis la loviturile de departajare. Omul care a reinventat formaţia ardeleană, managerul Florin Halagian (70 de ani), a trăit partida la intensitate maximă din tribună, fiind suspendat.
Libertatea:Cum s-a văzut meciul din tribună?
Florin Halagian: Ca din tribună. M-am agitat, am discutat cu cei din jur, dar am încercat să vorbesc şi cu colegul meu (n.r. - antrenorul Marian Pană) de pe banca tehnică.
De ce aţi luat decizia de a-l titulariza pe atacantul Coroian în postul de fundaş central?
Pentru că nu aveam alte soluţii în apărare. L-am ales pe Coroian pentru că este un jucător polivalent şi, în plus, a mai evoluat pe acest post, în perioada în care l-am avut elev la Progresul.
Cum vi s-a părut Steaua?
De ce să nu recunosc, bucureştenii au fost mai buni ca noi. Au ratat patru mari ocazii, dar ştiţi cum e fotbalul, nu câştigă neapărat cel mai bun.
De când aţi ajuns la Bistriţa, Gloria n-a mai pierdut nici un joc. Care este secretul?
Modestia şi hărnicia.
Are Bistriţa ca obiectiv câştigarea Cupei?
Nu avem nici un obiectiv în Cupă! Încercăm să “urcăm” cât mai sus în această competiţie şi atât. Obiectivul Gloriei este unul singur: salvarea de la retrogradare.
«Bibişkov e limitat!»
Krum Bibişkov (foto) a fost singurul, din cei 10 care au executat lovituri de departajare, care a ratat de la 11 metri, după o prestaţie nu foarte convingătoare în timpul celor 90 de minute regulamentare, apoi al prelungirilor. Atacantul a ratat câteva ocazii bune de gol, iar la loviturile de departajare a pus cireaşa pe tort, dând apă la moară celor care spun că bulgarul nu mai va sta mult în Ghencea. “Bulgarul e departe de ceea ce se cere î