I-A VORBIT deseori despre logica impecabilă (chiar excesivă) a unor idei ale marxismului şi catastrofa umanitară produsă din încercarea de punere a lor în practică de către regimurile de orientare comunistă. În scrisul lui Mihai Şora este exact invers. Stufoasele sale texte filosofice sunt aproape imposibil de citit integral de către un nespecialist, dar transpunerea lor în modelul de viaţă pe care îl reprezintă existenţa autorului lor poate fi îmbrăţişat de aproape oricine are un dram de inteligenţă, sensibilitate şi generozitate pentru a se putea bucura de frumuseţea lumii înconjurătoare. De-a lungul timpului m-am străduit să citesc aproape fiecare carte a lui Mihai Şora, cu creionul în mână. La cele de confesiuni, interviuri, atitudini sociale nu am avut fireşte, nicio problemă. Au fost neuitate lecţii de înţelepciune. La cele de filosofie am încercat să descifrez sensurile aflate dincolo de o platoşă de cuvinte care uneori mi s-a părut inexpugnabilă. Uneori, am reuşit, alteori am mers pe mâna proprie-mi intuiţii, dar au fost şi destule cazuri în care a trebuit să mă recunosc învins. Posibilele complexe generate de mărturisirea publică a propriei mele incompetenţe (în condiţiile în care Mihai Şora este unul dintre oamenii la care ţin cel mai mult) s-au mai risipit în momentul în care am constatat că mă aflu în companii cât se poate de onorabile.

Căutând printre hârtiile mele am dat peste copia xerox a manuscrisului unei scrisori pe care Mircea Eliade i-a scris-o de la Paris Marianei Şora, la 8 iulie, 1979. Mi-a dat-o bunul meu prieten Marius Ghica, pe vremea când lucra la volumul omagial Şora, iar eu am păstrat-o ca pe o mostră a scrisului de mână al istoricului religiilor. Rectitind-o am dat peste un pasaj cu rol de balsam pentru sufletul meu de cunoscător foarte relativ ale cărţilor de filosofie ale lui Mihai Şora. Îi scrie Mircea Eliade Marian