În anii trecuţi eram obişnuiţi ca în luna octombrie preţurile la chirii în oraşele mari să explodeze. Şi asta, pentru că e perioada în care studenţii care nu apucă locuri în cămine se află în goană după locuinţă. O analiză a pieţei imobiliare, realizată de MagazinulDeCase.ro şi făcută publică ieri, rupe însă acest mit: în cele mai multe oraşe chiriile au scăzut, din august şi până în prezent, cu până la 22,38%.
Vânzările încep să se «mişte»
“Tinerii care umplu în această perioadă marile centre universitare nu mai influenţează preţurile percepute de proprietari. Unul din motive este că au început să se «mişte» şi vânzările de apartamente, iar închirierea nu mai e principala sursă de venit pentru cei care fac afaceri imobiliare”, explică Matei Maloş, director general al MagazinulDeCase.ro.
Excepţie face oraşul Sibiu, unde o garsonieră se închiriază cu 220 de euro/lună, faţă de 171 de euro, în luna august. Creşteri foarte mici s-au mai înregistrat în Cluj şi Timiş.
Apartamentele vechi costă mai puţin cu 12%
Potrivit unui studiu realizat de portalul imobiliar Imopedia.ro, preţurile de vânzare ale apartamentelor din Bucureşti au scăzut în ultimele trei luni cu până la 12%.
“S-a şters cu buretele efectul de creştere a preţurilor, indus de programul «Prima Casă» în lunile de vară. Luna aceasta se simte o accelerare a ritmului de ieftinire a caselor din Capitală”, a declarat Răzvan Muntean, manager general al Imopedia.