Petru Popescu publică la editura Curtea veche un roman – memorii si fictiune, inteleg din prezentari – despre relatia sa cu Zoia Ceauşescu. Aştept să-l citesc, Petru Popescu a fost un succes imens acum vreo patru decenii; a fugit din Romania şi şi-a pierdut satutul de vedetă literară absolută în România. Eu, la lectura romanului Prins – marea senzatie a epocii, nu am ramas deloc impresionat. Criticii vremii au spus ca e onorabil. Dar sa citim ceva in premiera si apoi poate ne vine chef de tot romanul.
Niste imagini cu Zoia. Comentariul e stupid, dar imaginile merita. E ce am găsit pe Youtube.
In prefata, Petru Popescu scrie:
Deci, în povestea mea, Zoia e Julieta în căutarea lui Romeo prin hăţişul Securităţii, al intereselor camarilei, şi al planurilor nebuneşti ale propriului ei tata. Piscul romanţei şi ruptura dintre ea şi iubitul improbabil sunt narate pe fundalul turneului lui Ceauşescu în 1973, de la Havana la Santiago de Chile – la care scriitorul e mobilizat ca reporter, deci n-are cum sa fuga de atenţiile fiicei. Intre cei doi se petrece o “folie à deux” fiica mărturisindu-se complet, asumând un risc de respingere pe care nu şi l-a asumat niciodată înainte şi dându-si seama că e mai captivă erotic şi existenţial decât el. Dar el e mai vulnerabil în alt fel: scrisul e viaţa lui, chiar şi pe altă orbită, pe altă planetă, în altă limbă. Dacă rămâne în România, nu mai poate fi pur; dacă fuge, chiar dacă i deschid orizonturi nebănuite, nu mai poate fi la fel de întreg ca artist.
Iată şi cîteva pagini oferite de editura, ca să vă faceţi o impresie. o să revin şi cu perspectiva de critic literar ranchiunos:).
Extras din romanul Supleantul
Ce plăcut e să vezi lumea de sus, din elicopter! Nu-i de mirare că ştabilor le place să zboare cu elicopterul. De sus, Jupiter şi Neptun şi Olimp şi Costineşti par o singură localitate, albă