La mijlocul anilor '90, in revistaZig-zagaparea primul serial umoristic din presa romaneasca postdecembrista. Dupa un deceniu si jumatate, am constatat ca a ramas atat de afurisit de actual, incat am decis sa-l republicam.
Rezumatul episoadelor precedente: Zizi are o sotie simpatica si un catel haois. In rest, e jale.
Motto: "Culmea perversitatii este ca o bucata de unt cade intotdeauna pe partea cu unt." (Dintr-un raport guvernamental)
Dupa ce ca economia nationala era cu un picior in groapa (acesta fiind de altfel singurul ei picior), uriasa conspiratie internationala - atât de subtila ca nu stiau de ea nici initiatorii ei - dadu, la inceputul lui iunie, o noua lovitura: in mod mârsav, dupa primavara veni vara. Se forma imediat un fel de zai de canicula, care obtura atât canalele de irigatii, cât si pe cele de informatii.
In aceste tragice conditii, stimati cititori, nu putem merge mai departe cu povestea eroilor nostri inainte de a lamuri câteva aspecte: care era situatia industriei, cum si de ce mai traiau oamenii, ce-i aia brainstorming si cine-a tras in noi dupa 92.
Ei, bine, cu cât devenea industria mai flasca, cu atât crestea in vioiciune activitatea legislativa, in plen si pe sectiuni. Aparuse deja prima incercare - timida, e drept - de-a face sectiuni chiar printr-un singur parlamentar (dupa altii, era o reactie intârziata la "Challenge Day", apartinând unui senator usor intârziat).
Guvernul nu statea nici el ca proasta: in toate ministerele domnea o fosgaiala cumplita de documente mutate - pentru economie de spatiu - din fisete in crematoriu, conform zicalei cu paza buna.
La Televiziune situatia se agravase brusc. Dupa ce si directorul adjunct isi trasese o tableta, sindicatele iesisera la bataie. Se duceau negocieri la sânge pentru a obtine si fochistii, portarii si soferii drepturi sim