Polonia - o ţară cât un continent de istorie, pe umerii căreia destinul a ţinut morţiş să aşeze in evantai toate ingredientele unui "stil de viaţă" original. De la fala nobiliară, orgoliul vizionar, rezistenţa fanatică şi obida neinghiţită, până la curajul iresponsabil, tragismul stenic, catolicismul fervent şi zeflemeaua expansivă. Plus, să nu uităm, cinstea dezrobirii. S-a verificat in toate cazurile posibile: vulturul polonez guvernează peste 38 de milioane de libertăţi. Niciun ucaz şi nicio concesie n-au putut indoi spinarea acestui popor. Tocmai de aceea, pentru că născocirile minţii sale au avut intotdeauna ceva aparte, ori de câte ori suntem martorii unei resuscitări a lor pe fâşii mnemotehnice de istorie, ne situăm intr-o poziţie de perfectă sinonimie cu sărbătoarea. In primul rând a exemplarităţii.
"Republica bananieră. Expresia anilor '80"*, curator Jolanta Ciesielska, recuperează mesajul cu care arta poloneză, a cărei libertate continuă să surprindă şi acum, darâma fără frică dictatura comunistă din Polonia deceniului opt şi-l părpălea la foc mic pe generalul-dictator Jaruzelski, autorul legii marţiale din 13 decembrie 1981. Altfel spus, finala nemulţumirii pe ţară. Când "Alternativa Portocalie" din Wroclaw, de pildă, provoca happening-uri de stradă, in faţa cărora poliţia s-a dovedit de foarte multe ori neputincioasă. Atunci, tinerii contestatari, pe cap cu scufiţe de pitici, ascuţite şi portocalii, strigau lozinci "pozitive" greu de contestat, precum: "Hârtie igienică pentru toţi!", "Sărbătorim cu toţii aniversarea Revoluţiei din Octombrie!", "Moşi Crăciuni, uniţi-vă!" sau "Libertate pentru pitici!". Şi când semnul lor distinctiv era chiar personajul piticului, prezent peste tot, pe pancarte, afişe, fluturaşi; ba chiar şi pe ziduri, in locul lozincilor comuniste mobilizator-insufleţitoare, acoperite necontenit de straturi de vopsea.
