Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La fermierii francezi se poate, la ai noştri, nu

Publicat in Vocea Brailei, vineri 30 octombrie 2009 ·

* deşi agricultorii francezi se confruntă cu aceleaşi probleme precum cei români, ei au primit imediat sprijinul guvernului, în vreme ce în România, lucrurile stau tot mai prost * senatorul PSD Ion Rotaru a făcut o declaraţie politică în plenul Senatului pe această temă

Senatorul PSD de Brăila Ion Rotaru a făcut miercuri, în plenul Senatului, o declaraţie politică legată de agricultura românească şi situaţia în care se găseşte acest domeniu la ora actuală. Pe fondul protestelor fermierilor din această săptămână, senatorul brăilean atrage atenţia că măsurile luate până acum de Guvernul Boc, departe de a scoate la lumină agricultura românească, au îngropat-o mai tare. Rotaru a făcut referire concret la faptul că Guvernul a alocat în 2009 doar 1,3 % din PIB pentru Ministerul Agriculturii şi la faptul că nu s-a realizat un Program Naţional de Îmbunătăţiri Funciare realist, axat pe reabilitarea şi extinderea sistemului de irigat. "Agricultorii români producători de seminţe sub licenţa marilor firme cumpără ceea ce produc ei înşişi la preţuri prohibitive, dar vând cerealele şi celelalte produse la preţuri descurajante, asta în vreme ce motorina pentru agricultură este scumpă, îngrăşămintele şi erbicidele la fel, preţul laptelui e o batjocură, subvenţiile la zootehnie nu au fost date, iar nivelul subvenţiilor pe ansamblu este mult mai mic comparativ cu celelalte state membre al UE", a comentat social - democratul. Acesta a mai atras atenţia că nu este normal ca guvernul român să trateze problemele din agricultură la modul în care o face, în vreme ce în alte ţări, la fel de lovite de criză, se găsesc soluţii: "Recent, fermierii din Franţa au protestat vehement în Bruxelles, cerând exact acelaşi lucru ca ai noştri, iar marţi s-a anunţat deja un plan de sprijin al agriculturii franceze, în valoare de 1,65 de miliarde de euro, întreaga sumă urmând a fi oferită până l

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 8 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 8 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°