Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Liber la braconaj pe Dunăre

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Oricine vrea să pescuiască ilegal pe Dunăre, o poate face deoarece, dacă este prins, şansele de-a fi trimis în judecată sunt minime, iar amenzile modice. De la începutul anului şi până în prezent, inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, filiala regională Galaţi, au prins în fragrant 80 de persoane care pescuiau în perioada de prohibiţie, fără să aibă autorizaţii de pescuit sau cu unelte de pescuit interzise.

Vorbim doar de braconierii care au fost prinşi pentru că numărul gălăţenilor şi brăilenilor care practică pescuitul ilegal este mult mai mare.

 „ Multe dintre aceste persoane nu pot fi trase la răspundere deoarece fug în momentul în care ne văd. Aruncă plasele şi uneltele de pescuit şi nu recunosc că le aparţin. În condiţiile acestea, este foarte greu să le faci ceva ”, ne-a declarat inspectorul şef al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură,  filiala Galaţi, Vasile Bocăneală.

Sancţiuni mai mult simbolice

La prima vedere, sancţiunile penale aplicate braconierilor sunt suficiente pentru a limita fenomenul, numai că situaţia este departe de a fi rezolvată. În 2009, au fost întocmite 16 dosare penale pentru un număr de 36 de persoane, însă doar o parte dintre acestea  au mai fost trimise în judecată întrucât procurorii au considerat că amenzile administrative sunt suficiente.

Un exemplu este cazul lui Adi Garjau şi Marcel Butu, cercetaţi pentru „pescuit în perioada de prohibiţie şi deţinere de unelte de pescuit neautorizate”.  Au invocat ca este scuzabil faptul că practică pescuitul exclusiv pentru hrana familiei, motiv suficient pentru Parchet de a-l scoate de sub urmărire pe Marcel Butu şi a-i aplica doar o amendă administrativă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 58 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 17 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°