Organizatorii seratelor şi evenimentelor festive culturale în Paris au lansat o petiţie pe Internet pentru "salvarea nopţilor pariziene". Ei denunţă dispariţia barurilor şi localurilor de noapte într-un Paris pe cale să devină "capitala europeană a somnului". Peste 6.500 de semnături au fost enumerate vineri pe site, la patru zile după lansarea acestei petiţii on-line de către organizatorii seratelor şi asociaţia Technopol, care a creat Techno Parade.
Petiţia are forma unei "scrisori deschise a actorilor muzicii şi nopţii din Paris" şi este adresată miniştrilor Internelor şi Culturii, primarului capitalei franceze şi prefectului poliţiei.
"Nopţile pariziene mor în tăcere. Închiderile administrative, anulările licenţelor şi autorizaţiilor de funcţionare în timpul nopţii cu consecinţe dramatice asupra cifrelor de afaceri sunt din ce în ce mai numeroase, în special după legea împotriva fumatului", declară Eric Labbe, organizator de festivităţi şi membru al colectivului aflat la originea petiţiei.
"Locurile pariziene de difuzare muzicală, baruri, săli de concert, cluburi, au plătit un tribut greu aspiraţiei crescânde a parizienilor la tot mai multă linişte, în timp ce nu există viaţă nocturnă fără toleranţă", adaugă colectivul care propune ca soluţie o "zonare a cartierelor festive" cu un statut juridic specific.
Potrivit Agerpres, răspunsul primarului adjunct al Parisului, Jean-Bernard Bros, responsabil de sectorul latura turistică a capitalei franceze, pare să susţină demersul: "Nopţile pariziene reprezintă un sector economic şi turistic important", care merită să fie sprijinit "cu respectarea vecinilor".