Membrii grupării din care făcea parte şi fiul de judecător, baizadeaua Iustin Covei, îşi cumpăraseră din retrageri bancare frauduloase automobile de 500.000 de euro. Printre maşinile confiscate de Poliţia din Craiova se numără un Bentley Continental Spur de 150.000 de euro şi un Ferrari de 100.000 de euro. „Prinţişorul“ Iustin Covei şi alte şapte persoane au fost reţinute în luna septembrie fiind acuzaţi de falsificare de carduri bancare. Oamenii legii au descoperit că membrii grupului infracţional îşi achiziţionaseră maşini de aproape 500.000 de euro.
Cele şapte automobile confiscate de Poliţia din Craiova sunt maşini de lux, ale căror preţuri pornesc de la zeci de mii de euro în sus. Cei mai scumpi bolizi sunt un Ferrari de 100.000 de euro, deţinut de Jean Mihăilă, liderul grupării şi un Bentley Continental Spur de 150.000 de euro aflat în folosinţa lui Nicolae Drivan Florin, zis Fulgerică.
Se pare că grupare din care făcea parte Iustin Covei făcuse un prejudiciu care se învârte în jurul sumei de zece milioane de euro. Pe lângă bolizii de lux, membrii grupării deţineau şi mai multe apartamente situate în cartiere bine cotate ale Craiovei.
Iată lista cu maşinile confiscate de oamenii legii şi preţurile lor aproximative potrivit site-ului www.autovit.ro:
Bentley Continental Spur– 150.000 euro din 2008, 580 cai putere
Ferrari 360 Modena – 100.000 euro din 2004, peste 500 cai putere
BMW X 5 – 50.000 euro din 2008, 235 cai putere
Audi Q7 – 50.000 euro din 2008, 240 cai putere
Mercedes C Classe – 20.000 euro din 2005, 140 cai putere
Volkswagen Golf V – 15.000 euro din 2007, 100 de cai putere
BMW seria 3 – 20.000 euro din 2004, 180